Vlad Gheorghe, liderul partidului DREPT, a anunțat recent, într-o postare pe pagina sa de Facebook, intenția de a depune o plângere penală împotriva fostului premier Victor Ponta la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acuzația este extrem de gravă: înaltă trădare.
Acțiunea vine ca urmare a unei declarații controversate făcute de Victor Ponta în cadrul podcastului „Hai, live! cu Turcescu și Andronic”. În această emisiune, Ponta a recunoscut că, în timpul inundațiilor din 2014, a dat ordinul de a sacrifica mai multe sate din România pentru a proteja capitala Serbiei, Belgrad. Acesta a spus:
„Mi-au dat cetățenia (n.r. – sârbească) pentru că i-am ajutat cu o chestie extraordinară, pe care o voi povesti în cartea mea de memorii. În 2014, în timpul inundațiilor, am ordonat deschiderea văii de la Porțile de Fier. Dacă nu o făceam, se inunda Belgradul. Așa, s-au inundat doar câteva sate românești. Am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am oferit despăgubiri rapid. Presa nu a aflat nimic”, a spus Ponta.
Reacția lui Vlad Gheorghe nu a întârziat să apară. El a declarat că fapta recunoscută de Ponta este extrem de gravă și că va depune o plângere penală pentru înaltă trădare împotriva acestuia și a celor care au fost complici în luarea acestei decizii. Gheorghe a menționat că se gândește inclusiv la fostul ministru al Energiei și la conducerea de atunci a Apelor Române.
„Împreună cu echipa DREPT vom depune o plângere penală pentru înaltă trădare împotriva lui Victor Viorel Ponta și a celor care au fost complici la decizia de a inunda deliberat localități românești. Mă gândesc, printre alții, la fostul ministru al Energiei și la conducerea de atunci a Apelor Române”, a transmis Gheorghe.
Mai mult, Gheorghe a adăugat că, în cazul în care se va dovedi că au existat victime în urma acestei decizii, va solicita deschiderea unui dosar penal și pentru omor calificat.
„Locul trădătorilor nu este la Cotroceni, ci la închisoare. Ponta, după ce a girat tragedia de la Colectiv, acum ne spune că a lăsat sate românești sub ape ca să salveze Belgradul. Ce urmează? Lăcuste? Invazie de broaște? Eclipsă de soare? Toate pedepsele Biblice?”, a adăugat liderul DREPT pe Facebook.
Victor Ponta, în aceeași intervenție, a susținut că este „mândru toată viața” pentru decizia luată în 2014, menționând că a fost o acțiune strategică și justificată de circumstanțele momentului.